Funakoshi Gichin
(1869- 1958)

Maestrul Funakoshi este considerat in Japonia ca fiind "parintele si intemeietorul Karate-ului modern", desi metoda de lupta care este asociata astazi numelui sau nu poarta semnatura sa.

A fost, toata viata, un sustinator al Karate-do-ului traditional si un opozant al competitilor. Simtea instinctiv faptul ca, prin interpretarea sa, tot mai pronuntata, ca sport, Karate-ul isi va pierde toate valorile sale reale, si a pledat tot timpul pentru o metoda care sa faciliteze Karate-ul ca si cale (Do).

Dar el a fost marginalizat prin practicile comerciale ale JKA ( Japan Karate Association – organizatie infintata de Masatoshi Nakayama pentru promovarea Karate-ului sportiv-competitional ) si a fost folosit ca un fel de mascota pentru noul val al formalismului sportiv, care se mentine si astazi in Karate-ul competitional, fiind asociat in mod eronat cu numele sau.

Maestrul Funakoshi a fost influentat de doua directii: de la Itosu a mostenit bogatele cunostinte tehnice si stiinta Shuri-te-ului , in vreme ce, de la Azato a preluat directia Shaolin si stilul sau strict de viata.

Combinatia acestor doua directii, in Japonia, parea imposibil de realizat. Prietenia sa deosebita cu Maestrul Kano, pe care a interiorizat-o profund, pana la moartea acestuia, si impunerile Butokukai-ului japonez 1-au pus in situatia de a fi in conflict cu viziunea sa traditionala asupra invataturii Karate-ului. Supravietuirea acestuia si stabilirea sa ca disciplina a Budo-ului, in ciuda tuturor piedicilor, a reusit numai datorita Maestrului Funakoshi.

Gichin Funakoshi s-a nascut in 1869, in Okinawa, in raionul Yamakawa-cho, fiind singurul fiu al unei familii simple, de samurai din clasa Shizoku (clasa privilegiata). Tatal sau era expert in lupta cu bastonul okinawan (Kon). Inca din perioada scolii generate, 1a intalnit pe maestrul Azato Anko, elevul interior (Uchi-deshi) al liniei Matsumura, sub indrumarea caruia a inceput sa invete Karate.

Pentru tanarul Funakoshi, aceasta a fost o perioada foarte dificila, despre care povesteste intr-un mod foarte impresionant, in cartea sa "Karate-do, calea mea" (Karate-do Ichi-ro). In ciuda multor lipsuri, a descoperit de timpuriu valoarea prieteniei, care 1-a legat, pana la sfarsitul vietii, de profesorii sai.

La acea vreme Karate se invata in secret lucru care ii cerea sa-si viziteze maestrul noaptea. In fiecare seara se ducea in casa maestrului sau, Azato, iar antrenamentul dura deseori pana la primele ore ale diminetii. El consta exclusiv din repetari de Kata-uri (Kata-geiko), si nimic nu-1 putea face pe maestru sa-si modifice programul. Funakoshi isi aminteste ca existau momente cand resimtea o profunda amaraciune si desconsiderare, insa procesul de invatare consta tocmai din a depasi aceste sentimente.

Maestrul Itosu era deseori invitat la Azato si, in timp ce Funakoshi isi repeta Kata-urile, ei se intretineau despre aspectele filosofice ale artelor martiale. Insa, oricat se straduia tanarul elev, nu putea lua parte la aceste discutii.

Maestrul Azato ii urmarea de fiecare data antrenamentele, era rezervat cu laudele si avea multe critici de facut. Trecusera anii si in educatia lui nu se schimbase nimic. Consecvent principiului ca fiecare Kata sa fie exersata vreme de cel putin trei ani (Hito-Kata sannen), maestrul il invata o forma noua abia cand o stapanea bine pe cea studiata anterior. Funakoshi scrie ca a trebuit sa exerseze zilnic Tekki Kata, vreme de zece ani, pana ce maestrul sau s-a declarat satisfacut.

In 1888 a dat examenul de profesor suplinitor la scoala din Shuri. In 1891 este mutat la Naha, unde primeste postul de profesor de gimnaziu. Nu a intrerupt niciodata legatura cu profesorii sai de Shuri-te, Azato si Itosu, desi incepuse sa studieze, in Naha, cu maestrii Higashionna (Toonna) si Aragaki (Niigaki) si, in Shuri, cu Kiyuna si Matsumura Nabe.

In 1901 -1902 a condus o demonstratie de Karate la scoala din Naha, cu ocazia unei vizite a comisarului scolar al provinciei japoneze Kagoshima, Shintaro Ogawa.

Raportul acestuia a determinat Ministerul Culturii din Tokyo sa includa Karate in planul de invatamant pentru scoli, motiv pentru care maestrul Itosu a alcatuit Pinan Kata (Heian). In perioada urmatoare, cunoscute personalitati japoneze au avut mai multe contacte cu Karate-ul , in cadrul carora Funakoshi incepea sa aiba un rol tot mai determinant. Expertii de arte martiale din Japonia au inceput sa fie tot mat interesati de metoda de lupta din Okinawa, si au apreciat, in parte datorita si relaxarii politice a vremii, ca venise momentul dezvaluirii acesteia.

Dupa treizeci de ani de invatamant, Funakoshi si-a solicitat pensionarea, dedicandu-se integral Artelor Martiale. La inceput (1913), a facut turnee demonstrative prin Okinawa, cu o echipa din care faceau parte Motobu, Mabuni, Kyan, Gusukuma, Ishikawa si Tokumura.

Karate-ul okinawan a fost prezentat si in Japonia, pentru prima oara dupa trei sute de ani, maestrul Funakoshi organizand o demonstratie de Karate la Kyoto, in 1916. La 6 martie 1921, printul mostenitor Hirohito vine in Okinawa, iar in cinstea sa a fost organizata o noua demonstratie de Karate.

La debutul noului secol se naste imperialismul japonez, puterea trece in mana armatei si se fac eforturi energice pentru dobandirea recunoasterii in lume si stabilirea contactelor internationale.

S-a facut remarcata de timpuriu, in cadrul centralelor administratiei, fascinatia Artelor Martiale asupra maselor, astfel ca demersurile Karate-ului nu au ramas libere de influenta politicii japoneze a Butokukai-ului. Istoria si-a urmat cursul si, dupa numai cativa ani, Maestrii din Okinawa pierdusera total controlul asupra Artei lor.

Totul a inceput in anul 1921, cu o invitatie din partea Ministerului Culturii din Japonia catre Okinawa Shobukai (Organizatia de Arte Martiale din Okinawa), de a organiza in Tokyo o mare demonstratie de Arte Martiale, care sa prezinte Karate-ul practicat in Okinawa. Maestrii au primit aceasta invitatie cu oarecare retinere, caci stiau de incercarea lui Yabu Norimichi, in 1920, de a raspandi Karate-ul in America.

Dar invitatia era privita si ca o ocazie de a trimite in lume mesajul Karate-do-ului—ca o solie de pace. In orice caz—s-a hotarat—trebuia trimis un om al carui caracter sa fie dincolo de orice indoiala. El urma sa faca cinste poporului okinawan si sa-1 reprezinte cu demnitate in strainatate.

A fost propus, mai intai, expertul de Kumite Motobu Choki, insa acest Maestru era foarte controversat, din cauza repulsiei sale notorii fata de japonezi.

Dupa indelungi consultari ale Maestrilor din Okinawa, alegerea a cazut asupra lui Gichin Funakoshi. El era cunoscut ca un om de mare caracter si stapanea Arta Luptei la un nivel corespunzator unei asemenea insarcinari.

In afara de aceasta, Funakoshi era si Maestru al caligrafiei si al poeziei, la fel de versat in limbile japoneza si chineza, in filosofia ambelor tari, cat si in cultura okinawana. Avea sa mearga in Japonia, pentru a le implini japonezilor o dorinta veche de trei sute de ani: dezvaluirea secretului vechiului Tode okinawan.

Okinawanii nu voiau sa trimita doar un maestru al Artelor Martiale ci, mai presus de toate, un sol al pacii si al prieteniei, care sa contribuie la inlaturarea dusmaniei de secole dintre cele doua tari.

Demonstratia, in care au fost prezentate toate disciplinele japoneze de Budo, a avut loc in Tokyo, si a durat o saptamana. Kano Jigoro (intemeietorul Judo-ului), care arata un interes special fata de Karate-ul okinawan, 1-a invitat pe maestrul Funakoshi in Kodokan (centru de Judo), unde 1-a rugat sa-si prezinte mat detaliat modul sau de lupta. Funakoshi a acceptat si 1-a luat ca asistent pe Gima Shinken, un okinawan in varsta de 25 de ani, care locuia in Tokyo si care invatase cu renumitul Yabu Kentsu.

Nimeni nu banuia pe atunci ca deplasarea lui Funakoshi, in mai 1922, avea sa fie fara intoarcere. Funakoshi si-a motivat ramanerea in Japonia prin faptul ca nenumarati oameni veneau la el ca sa invete Karate, insa este contrazis de documentele istorice, conform carora solicitarile de invatare a Karate-ului au fost foarte reduse la inceput.

A ramas totusi in Japonia, in cele mai dezavantajoase conditii. La inceput a locuit intr-o camaruta din Meiso-juku, un camin pentru studentii okinawani, acceptand orice slujba i se oferea, pentru a-si asigura un oarecare venit.

Cand Otsuka Hironori, un profesor de rang inalt din Yoshin-ryu Jujutsu, 1-a vizitat pe maestrul Funakoshi in Meiso-juko, 1-a gasit pe acesta intr-o mica incapere intunecata, din apropierea intrarii in cladire. Otsuka venise in ideea de a invata Karate de la Funakoshi, insa maestrul inca nu avea elevi. El platea acolo o chirie de zece Yeni, pe care trabuia sa-i castige ajutand la muncile din gradina, din bucatarie si din curte.

Abia in iulie 1922 a inceput sa conduca o grupa de elevi, care aflasera de el din auzite. Ca Dojo, avea voie sa foloseasca sala de lectura a Meiso-juku, care era cam de 20 Tatami. Chiria a crescut imediat la 15 Yeni, astfel ca a fost nevoit sa-si mentina pentru o perioada destul de lunga slujbele din cadrul caminului. Gima a fost unul dintre primii Karateka in Meiso-juku si isi aminteste cat de improvizate erau antrenamentele. Nu exista imbracaminte de Karate, elevii isi dezbracau, pur si simplu, haina si camasa.

KonishiYasuhiro,care a inceput in 1923 antrenamentele de Karate in Meiso-juku, scrie ca Maestrul Funakoshi preda zilnic, de la trei la cinci dupa masa. Grupele erau de trei pana la opt elevi. ,,Antrenamentul cuprindea numai simpla exersare a Kata-urilor", isi aminteste Konishi, ,,si, din perspectiva de astazi, metoda era foarte simplista."

In cativa ani, Funakoshi a inceput sa predea si in multe alte locuri, mai ales in cateva Universitati: in septembrie 1924 s-a format primul Club de Karate din Tokyo, pe langa Universitatea Keio. Acestuia i-a urmat, in 1926, un Club pe langa Universitatea Ichiko si, in 1927, au urmat Universitatile Takushoku, Waseda, Hosei, Meiji, Ninon, Shodai, Scoala Superioara de Medicina, Universitatea Regala (Todai), Scoala Superioara de Comert si Scoala Superioara Agricola.

Ca urmare a fluxului crescut de elevi, situatia financiara a maestrului Funakoshi s-a imbunatatit si, dupa ani de lipsuri, se putea muta acum in propria locuinta.

Inca de la venirea in Japonia, in anul 1922, Maestrul Funakoshi s-a vazut confruntat cu o noua mentalitate, care avea sa modifice hotarator imaginea Karate-ului okinawan. In Okinawa era neobisnuita, la acea vreme, crearea unor stiluri proprii pe baza catorva metode alese din sistemul fundamental si investirea acestora cu mult mai mare importanta decat sistemul de baza.

Okinawa-te cuprindea o larga arie de metode si tehnici, astfel ca nimeni n-ar fi putut sa le stapaneasca pe toate, insa maestrii isi concentrau lectiile asupra punctelor de referinta in sistemul de ansamblu conform propriei aprecieri si predau, fara a intemeia imediat un stil propriu, propria lor viziune asupra Artelor Martiale. Cu totii creau in cadrul unui sistem imens, Okinawa-te. Orice viziune personala i se subordona si era desigur preluata in sistemul de baza, daca se dovedea a fi de valoare.

In scolile de Shorin-ryu se studia pe atunci numai un mic numar de Kata-uri, in functie de punctele considerate a fi de referinta de catre Maestrul scolii respective. Dar nimeni nu s-a indepartat de sistemul de baza, nici nu a cautat sa-1 inlocuiasca pe acesta cu o viziune personala.

Considerarea sistemului de baza ca un intreg a dat fiecarui maestru posibilitatea de a-si alege propria cale, dintr-o imensa multitudine de posibilitati.

Ca urmare a indelungatei sale cercetari a sistemelor din Okinawa, Maestrul Funakoshi avea o profunda intelegere a posibilitatilor cuprinse in Okinawa-te. Dar, in Japonia, a intalnit o noua mentalitate, care facea imposibila predarea Artelor Martiale dupa vechile tipare din Okinawa. Japonia era tocmai pe punctul de a indeparta Artele Martiale de traditie, oferindu-le ca pe niste bunuri de consum, sperand astfel o raspandire rapida, dar si avantaje personale. Pentru aceasta era nevoie de un stil clar bazat pe concurenta, orientat dupa cerintele pietei.

Acesta este contextul in care Maestrul Funakoshi a inceput sa predea in Japonia anului 1922. Devenise clar, de la inceput, ca el nu le putea trezi interesul elevilor sai japonezi, promotori ai mentalitatii societatii de consum, abordand Karate-ul traditional okinawan, care urmarea in primul rand invingerea ego-ului, prin exersarea Kata-urilor clasice.

Japonezii, ca oameni moderni cautau legatura cu lumea superficiala si se macinau incercand sa inlocuiasca calitatea cu cantitatea. Karate ca si Cale (Do) nu putea supravietui, cu nici un chip, in Japonia acelor vremuri.

Era nevoie de aspectul sportiv, de competitie, de atractia exterioara. Maestrul Funakoshi s-a impotrivit multa vreme acestor tendinte, stiind ca astfel Karate-ul isi va pierde continutul. A cautat posibilitati care sa-1 duca la imbinarea celor doua directii.

Cea mai importanta innoire a fost aceea ca a incuviintat infiltrarea, pe langa diferitele concepte de Kata bunkai (folosirea practica a Kata-urilor), a altor forme de Kumite in cadrul exersarii, care au devenit tot mai mult parte componenta a antrena-mentelor.

Gichin Funakoshi invatase Karate, in primul rand, de la Azato Anko si Itosu Anko. In cartea sa Karate-do Ichi-ro (Karate-do, Calea mea) aflam multe amanunte din viata acestui maestru, dar el nu scrie si ce anume a invatat de la fiecare dintre cei doi. In ceea ce priveste Karate-do Nyumon el marturiseste: ,,Fara indoiala, cea mai mare parte a cunostintelor mele de Karate provine din lectiile pe care le-am luat de la Azato". insa este greu sa redescoperim influenta lui Azato in Karate-ul predat de Funakoshi, la venirea in Japonia. Naihanchi si Pinan erau Kata-urile fundamentale ale Scolii Itosu, iar Kushanku, Passai, Chinto, Jion si Jitte corespund si ele versiunii Itosu. Influenta lui Azato se intrevede abia in anii' 30, in imaginea tehnicilor Shotokan moderne.

In 1880, cand Funakoshi si-a inceput antrenamentele de Karate, Maestrii inca tineau secrete Kata-urile pe care le abordau. Majoritatea expertilor acelor vremuri cunosteau numai un mic numar de Kata-uri.

Daca e sa dam crezare cuvintelor lui Funakoshi, un Maestru practica cel mult patru sau cinci Kata-uri. In 1922 el scrie in Ryukyu Kempo Karate :,,Vechii Maestrii aveau, de obicei, doar un camp restrans, dar sapau brazde adanci. Astazi elevii au un camp larg, dar ei nu sapa decat brazde superficiale."

Hironishi Genshin sustinea ca Maestrul Funakoshi cunostea, la inceput, aproximativ 100 de Kata-uri, insa acest lucru este greu de crezut. In cadrul conceptului sau stilistic, el a predat 15 Kata-uri, dupa stadardele acelor vremuri find si acestea destul de multe. Se poate insa ca el sa fi invatat unele dintre acestea cu putin inainte de plecarea sa in Japonia, astfel ca nu le cunostea indeajuns.

Nu putem aprecia profunzimea cunostintelor sale in ceea ce priveste alte Kata-uri pentru ca, potrivit documentelor istorice, el si-a concentrat atentia asupra exersarii a cinci sau sase, ceea ce nu era neobisnuit pentru un expert okinawan de Karate al acelor vremuri.

Desigur, a incercat sa invete si alte Kata-uri, pentru a-si desavarsi astfel sistemul didactic. Fiecare expert era liber sa faca propriile sale schimbari in Kata. Astfel au aparut multe variante ale aceleiasi Kata, foarte putine dintre acestea putand fi astazi readuse la forma lor initiala. Variantele Itosu au fost in mod sigur modificate de Funakoshi, in Japonia, ele dovedindu-se cel putin la fel de valoroase ca originalele okinawane.

Cele 15 Kata-uri ale lui Funakoshi, pe care le-a preluat in sistemul sau, au devenit standarde ale lumii Karate-ului modern. Dintre nenumaratele forme existente in Shorin-ryu-ul okinawan, el a ales cele 15 Kata-uri care, dupa parerea sa, erau reprezentative pentru cele mai importante aspecte ale Karate-ului, acestea urmand sa dea posibilitatea Maestrilor ce vor veni sa patrunda orice domeniu al Karate-ului okinawan.

Funakoshi si-a lasat elevii sa studieze si alte Kata-uri, spunand ca nu le poate dauna acest lucru. Insa scoala Shotokan, asa cum incepuse sa se dezvolte in anii '30, se concentra asupra celor 15.

Nu s-a schimbat nimic pana in zilele noastre, desi in sistemul Shotokan modern exista, intre timp, un mare numar de Kata-uri.

In acest sistem, Funakoshi a folosit Heian Kata pentru examenele de acordare a gradelor Kyu (in acea perioada existau cinci trepte Kyu) si Tekki Kata pentru insusirea unei pozitionari corecte si pentru a face legatura intre postura si tehnica.

Bassai si Kanku au intrat in stil datorita marii lor bogatii tehnice si erau considerate drept cele mat importante Kata-uri ale sistemului.

Hangetsu a fost preluata de maestrul Funakoshi pentru a preda principiile fundamentale ale scolilor Shorei, Empi urma sa scoata in evidenta mobilitatea soldurilor, eschivele si rapiditatea, pe cand Jitte reflecta principiile fundamentale de auto-aparare (activitatea musculara la aparare, legata de fluidul energetic si de postura).

Jion prezinta un stil de lupta in linie dreapta, cu tehnici puternice, fara a da inapoi, in vreme ce Gankaku arata aspectul psihologic al luptei cu Zanshin (prezenta mentala), Yomi (intuitia) si Suki (folosirea sansei).

Maestrul Funakoshi era de parere ca aceasta combinatie reprezenta indeajuns paleta larga a sistemului de baza okinawan, dandu-le sansa elevilor sa se dezvolte mai departe in oricare directie, atunci cand vor fi devenit ei insisi Maestri experimentati.

Lectiile sale constau, in general, din Kata-uri si din Bunkai, fiind construite pe baza principiilor Shuri-te ale Scolii Itosu. Pentru perfectionarea tehnicilor individuale, el incuraja antrenamentele la Kihon si Makiwara.

Din multitudinea de puncte vitale ale corpului (Kyusho) el le-a ales pe acelea asupra carora se orientau atacurile in cele 15 Kata-uri specifice,incorporandu-le intr-un sistem unic, numit Jintai-kyusho. Acesta constitute si acum, in Shotokan Karate, linia calauzitoare pentru determinarea punctelor corpului in Kata Bunkai. Lor li se mai adauga perfectionarea tehnicii corespunzatoare si stapanirea diferitelor forme de forta (Kime).