Confucianismul

Intemeietorul acestui curent de gandire este Confucius/Kong Zi/Kong Qiu ( circa 551- circa 479 i.e.n.). Acesta este cel mai important filosof al antichitatii chineze, considerat alaturi de Buddha, ganditorul care a influentat major civilizatia Extremului Orient.

Descendent al unei familii princiare din statul Song, Confucius ocupa inalte functii la curtea suveranilor Lu, apoi calatoreste 13 ani incepand cu anul 496, revenind in Lu unde moare. Acesta avea un deosebit renume ca ganditor si invatator, organizand o scoala cu 3000 de elevi.

Discursurile si reflectiile culese de discipolii sai au fost grupate in cele 20 de sectiuni ale lucrarii Cugetari ( Lunyu ) ; aceasta fiind considerata de cercetatori ca fiind singura dintre cele 5 opere clasice ale Confucianismului la care Confucius a colaborat personal ( chiar si partial )

Confucius este considerat ca fiind prima personalitate a culturii chineze care a pus bazele unei conceptii filosofice sistemice. Gandirea sa este mai mult o doctrina etico- politica decat un sistem filosofic propriu-zis, interesul pragmatic depasind in preocuparile sale aspectele teoretice.

Virtutiile promovate si admirate de Confucius sunt pietatea filiala, respectul, loialitatea, intelepciunea, iubirea si curajul.Virtutea cardinala este Ren ( principiul iubirii umane, omenia ). El a lasat fara raspuns intrebarea daca omul este bun sau rau de la natura.

Din invatatura sa s-au desprins diferite linii de gandire si scoli, fie filosofice, fie religioase, Confucianismul, devenit ideologia oficiala a monarhiei chineze in timpul celor doua dinastii Han ( 206 i.e.n.- 220 e.n. ), raspandinduse in antichitate si evul mediu in Coreea, Peninsula Indochina si Japonia.