Modele Pentru Tineri

Pe la sfīrsitul lui ianuarie, Evenimentul zilei a publicat o ancheta despre modelele tinerei generatii. Subiectii aveau īntre 18 si 25 de ani si erau activi, preponderent, īn domenii tehnice. Aproape toti optau pentru genul „direct", descurcaret, īnstarit si slobod la gura, adica pentru modelul Gigi Becali - Nicu Gheara - Traian Basescu. Fulgurant aparea si Mircea Dinescu. Cei mai diafani urcau pīna la Teo Trandafir, Mircea Geoana si Theodor Stolojan, iar singurul „artist" chestionat, student la Conservator, īl avea ca reper pe Radu Cāmpeanu. īn rest, mai apareau īn postura „modelului" cītiva sportivi (Mutu, Chivu, Leonard Doroftei, Tiriac), cīteva fete TV (Mihaela Radulescu, Andreea Esca, Monica Bīrladeanu) si doi gazetari (Marius Tuca, C.T. Popescu). De cīte o mentiune beneficiau Andreea Marin, Adrian Copilu' Minune, Blanculescu, Mitica Dragomir, Vacanta Mare, Sorin Oprescu, Andrei Gheorghe si C.V. Tudor. O studenta la Agronomie īl aseza alaturi de Teo pe Preafericitul Teoctist.

Evident, o asemenea ancheta e facuta sa te deprime. E greu sa imaginezi o „societate" (mai ales „civila") bazata pe exponentii unor astfel de gusturi si e greu sa nu te nelinistesti la gīndul ca viata ta de mīine depinde de votul lor. Nu vreau sa spun ca, printre cei mentionati ca modele, nu se afla si oameni de isprava si nu ma grabesc sa adopt o grimasa dispretuitoare pentru ceea ce īmi este strain. Dar e un fapt ca dominanta listei de mai sus atesta o īntristatoare monotonie a criteriilor, o īnclinatie facila spre reusita de rating, spre expresia frusta, spre performanta imanenta, cuantificabila īn bani sau īn pozitii avantajoase. E sigur, pe de alta parte, ca acest tip de orizont nu e caracteristic tineretului romān īn genere. Īn ce ma priveste,am cunoscut īn ultimul deceniu la Colegiul Noua Europa, printre cititorii Dilemei si ai altor reviste culturale, la hiper-aglomeratele tīrguri de carte, īn biblioteci si facultati, dar si īn locuri si īmprejurari mai putin previzibile, o multime de tineri de cu totul alta croiala, studiosi, talentati, bine crescuti, multi dintre ei peste īnzestrarea care trecea drept „promitatoare" pe vremea mea. Conteaza, deci, īn ce lume te misti, cu ce etalon lucrezi.

Si totusi, prin ceea ce se percepe la suprafata, la vedere, peisajul e īngrijorator. Absenta unor modele orientative (dincolo de oferta celei mai ieftine notorietati) semnaleaza o nepermisa orizontalitate a privirii si o echivalenta scadere de nivel a cerului. Asta la vīrste īn care verticalitatea si sublimitatile au un rol formativ de neīnlocuit. Modelul e ceea ce te modeleaza. Si nu te poate modela decīt ceea ce te depaseste, ceea ce te umple de admiratie, ceea ce poate pune īn miscare mecanismul complicat al unei aspiratii legitime. Modelul e un „punct de fuga" absorbant, o perspectiva care te confisca. Cine pariaza pe imediatul proxim, pe pragmatismul opac al succesului de conjunctura, nu evolueaza, ci, īn cel mai bun caz, se dilata, īnvīrtindu-se zgomotos īn jurul vidului propriu. Absenta modelului provoaca gonflatia eului si īntretine mediocritatea scopurilor. O caracteristica a celor care nu si-au īntīlnit modelul e multumirea de sine, suficienta talīmba, suspensia dubiilor. Ar mai fi de spus ca relatia dintre model si discipol se īntemeiaza pe un set de īntrebari comune. Modelul e instanta cu care īmpartasesti parcursul aceleiasi interogativitati. Modelul adevarat nu e o anticipare a telului atins, un campion al tuturor raspunsurilor, o competenta absoluta, atotstiutoare, ci doar autoritatea care paseste īnaintea ta pe aceeasi cale. De aceea, a avea un model īnseamna, īndeobste, a calca pe o urma, a urma, a intra īn continuitatea unei traditii.

Daca recitim lista de modele provocata de ancheta din Evenimentul zilei, vom observa ca trasatura comuna a protagonistilor invocati e, pe diverse paliere -si cu mici exceptii —, carenta cronica a interogativitatii. Toti lasa impresia ca stiu. Par ziditi īn certitudini, traiesc īn inflatia raspunsurilor. Au aerul unor vietati perfect instalate, „stiu sa puna problema", „īi duce capul", „sīnt stapīni pe ei", „se descurca". Stiu ce vor, stiu cum se fac banii si cum se cheltuie, stiu cum arata o viata īmplinita, pe scurt au ajuns la capatul drumu-lui. Nu mai au dinainte decīt repetitia indefinita a aceleiasi performante. Fireste, nu ei sīnt de vina pentru emulatia pe care o provoaca. lar cītorva nu li se pot refuza anumite dexteritati circumstantiale.Discutabila e doar perceperea lor ca „modele". Ea n-ar fī posibila daca o anumita categorie de tineri de la noi ar renunta la deprinderea de a trai fara īntrebari.

(TEXT DE ANDREI PLESU ĪN REVISTA DILEMA NR. 8 DIN 5-11 MARTIE 2004)

EU AM GASIT TEXTUL FOARTE INTERESANT, SPER SA VA PUNA PE GĪNDURI . . .